Workshop-ul „Smart Industry”: ”Înţelegerea impactului social al tehnologiei în derularea activităţilor economice, digitalizarea în contextul pandemic şi post pandemic” – Brăila

Federaţia Patronală Petrol şi Gaze şi Patronatul Femeilor Antreprenor – membru fondator al Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – organizează în cadrul proiectului #ITforENERGY, miercuri, 18 octombrie 2023, de la ora 14:00, workshopul cu tema ”Înţelegerea impactului social al tehnologiei în derularea activităţilor economice, digitalizarea în contextul pandemic şi post pandemic”, la sediul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila.

„Digitalizarea reduce barierele pentru intrarea pe piaţa muncii în contextul învăţării de-a lungul vieţii. Este nevoie de implicare pentru îmbunătăţirea accesului egal la învăţare pe tot parcursul vieţii pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal, pentru promovarea unor căi de învăţare flexibile, inclusiv prin orientare profesională şi prin validarea competenţelor dobândite. Conferinţele, dezbaterile şi workshopurile reprezintă platforme pentru soluţionarea acestor probleme critice cu care se confruntă România în procesul de digitalizare. În cadrul workshopului vom analiza cum influenţează tehnologia modul în care companiile operează şi se adaptează în contextul actual al pandemiei, şi ne vom concentra asupra impactului social pe care aceasta îl are asupra angajaţilor şi societăţii în general. Workshopul va oferi o perspectivă mai amplă asupra modului în care tehnologia şi digitalizarea pot contribui la eficienţa economică şi cum pot facilita procesul de adaptare la noile provocări create de pandemie şi post pandemie. Vom explora beneficiile digitalizării pentru companii şi pentru angajaţi, precum şi modul în care aceste tehnologii pot contribui la creşterea calităţii vieţii şi a productivităţii. În plus, vom aborda subiecte legate de impactul social, inclusiv aspectele legate de educaţie şi pregătirea forţei de muncă pentru noile tehnologii, accesibilitatea la servicii digitale şi soluţii pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă în această tranziţie către o economie digitală”, a declarat Cristina Chiriac, preşedintă Patronatul Femeilor Antreprenor & preşedintă CONAF.

Facilitatorii workshop-ului sunt: Ana Maria Stancu – Expert strategie & CEO Bucharest Promo Robots, Robot Fleet Amiral, Cristina Chiriac – Reprezentant partener & Preşedintă CONAF şi a Patronatului Femeilor de Afaceri şi Daniela Cireaşă – Preşedintă CONAF Brăila, Preşedintă ASCPD.

Cei interesaţi să participe sunt rugaţi să se înregistreze prin mail la adresa rsvp@conaf.ro. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Titlu proiect: #ITforENERGY – Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe în domeniul IT pentru angajaţii IMM
PROIECTUL ITforENERGY ESTE COFINANŢAT DIN FONDUL SOCIAL EUROPEAN PRIN PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014 – 2020, COD SMIS 142732
Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toţi
Obiectivul tematic 8: Promovarea unei ocupări sustenabile şi de calitate a forţei de muncă şi sprijinirea mobilităţii forţei de muncă
Prioritatea de investiţii 10.iii: Îmbunătăţirea accesului egal la învăţarea pe tot parcursul vieţii pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal, actualizarea cunoştinţelor, a aptitudinilor şi a competenţelor forţei de muncă şi promovarea unor căi de învăţare flexibile, inclusiv prin orientare profesională şi prin validarea competenţelor dobândite
Obiectivul specific: 3.12.: Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/ competenţe/ aptitudini aferente sectoarelor economice/ domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-color: #7b2469;background-size: cover;background-position: center center;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 300px;}