Măsurile și oportunitățile de finanțare europeană – dezbătute în cadrul Conferinței „Antreprenor EU: oportunități de finanțare pentru dezvoltare durabilă”

Măsurile și oportunitățile de finanțare europeană – dezbătute în cadrul Conferinței „Antreprenor EU: oportunități de finanțare pentru dezvoltare durabilă”

Economia românească dispune de oportunități de finanțare prin programele europene „Next Generation EU” sau „Facilitatea de redresare și reziliență” care, fructificate, ar putea atenua șocurile crizelor actuale și pot compensa trei decenii de investiții reduse.

Acesta este unul din motivele pentru care Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), a organizat Conferința „Antreprenor EU: oportunități de finanțare pentru dezvoltare durabilă”, dedicată dezbaterilor despre măsurile și oportunitățile de finanțare europeană accesibile în următorul orizont de programare.

Evenimentul a reunit responsabilii guvernamentali ai programelor europene, elita academică a Timișoarei, studenți, oameni de afaceri și viitori antreprenori din toate domeniile de interes.

Identificarea soluțiilor pentru susținerea mediului de afaceri prin fonduri europene, fiabilizarea absorbției de fonduri europene, simplificarea cererii de finanțare, specificul noii politici de coeziune, noul acord de parteneriat cu România pentru perioada 2021-2027, instrumentele și modalitățile de simplificare a atragerii fondurilor europene și respectiv de implementare a proiectelor sau formele de eliminare a obstacolelor transfrontaliere, au fost temele dezbătute în conferință. Invitații au susținut intervenții, discuții și prezentări, dar au și moderat un dialog util, ca instrumente practice pentru informarea tuturor celor prezenți în sală.

„Nevoile de investiții sunt mari, dar există încă întârzieri în punerea în aplicare a planurilor și în fluxul de noi fonduri care intră în economie. Capacitatea de absorbție a banilor europeni s-a dovedit a fi limitată, în mare parte din cauza unei birocrații excesive. Aceste evoluții ridică o serie de întrebări-cheie, în special în ce privește modul în care designul programelor ar trebui conceput și cum pot fi acestea puse în aplicare pentru a se concentra mai bine pe modalități realiste, eficiente, echitabile și durabile de cheltuire a banilor europeni. Rolul nostru este să construim punți, iar la finalul celor șase dezbateri, pe care le vom realiza în șase regiuni diferite ale țării, să grupăm și concluzii, într-o foaie de parcurs pentru finanțările europene. În acest an, am reușit să avem un dialog real si constructiv cu Guvernul, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, am trecut o dată în plus de la promisiuni la fapte. 73 de proiecte aprobate dar fără finanțare, pe domeniul digitalizării urmează, conform promisiunilor, să fie finanțate. Da, se poate! Îmi doresc să putem recomanda și să fie adoptați coeficienți de actualizare anuală în cadrul proiectelor, să fie redusă birocrația, să fim proactivi și să propunem soluții de accelerare a absorbției finanțărilor europene”, a declarat Cristina Chiriac.

Autoritățile guvernamentale și-au intensificat și ele eforturile pentru a atinge obiectivele de abosrbție eficientă a banilor europeni.

            „Echipa ministerială pune foarte serios problema optimizării ratei de absorbție a fondurilor europene, aflată azi la un procent nemulțumitor, de 61%. Zilele trecute am semnat două ghiduri noi de măsuri de finanțare, prin care vom stimula proiectele cu componente de cercetare-dezvoltare și implementarea rezultatelor, ghiduri foarte utile. În PNRR avem multe oportunități pentru digitalizarea și pentru listarea la bursă a afacerilor cu scopul de a le dezvolta. Guvernul se concentrează pe identificarea zonelor unde se află sincopele liniilor de finanțare, pentru că observăm totuși o rată de supra-contractare pe anumite măsuri, chiar de 150%, dar nu toate contractele se duc la bun sfârșit. Încercăm să scădem nivelul de birocrație din proiecte, chiar dacă nu este ușor. În întâlnirea de acum două săptămâni, de la Bruxelles, în care echipa ministerului a fost primită de doamna Elisa Ferreira, Comisar european pentru Coeziune și reforme, domnia sa a subliniat un factor orizontal esențial pentru reformele UE, cel al egalității de șanse și implicării femeilor în antreprenoriat,”  a declarat Csilla Hegedüs, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Programele de finanțare cu fonduri europene reprezintă, tot mai mult, un domeniu al vieții economice care poate fi considerat strategic pentru viitorul României, iar rolul lumii academice este esențial în acest context.

„Universitatea de Vest din Timișoara a fost remarcată pentru strategia de dezvoltare a culturii antreprenoriale aplicată în activitățile de formare, fiind dată drept un exemplu pozitiv în cadrul studiului elaborat sub egida OECD și a Comisiei Europene, realizat de HEInnovate sub titlul „Supporting Entrepreneurship and Innovation in Higher Education in Romania”. Conferința de astăzi, pe care o propunem întregii comunități locale, concentrează dezbaterile asupra finanțărilor europene, facilitează schimbul de opinii și cunoștințe, obiective utile, cu siguranță, pentru sectorul antreprenorial local,” a spus Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT.

Conferința a fost moderată de Ana-Cristina Nicolescu, conferențiar universitar Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor UVT, iar printre speakeri se numără: Secretar de statMinisterul Investițiilor și Proiectelor Europene, Csilla Hegedüs, Președinta CONAF, Cristina Chiriac, Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, Vicepreședintă CONAF, Nicoleta Munteanu,  Director Executiv AIMMAIPE Timișoara, Adrian Pășcuță, Director general adjunct ADR Vest, Adrian Mariciuc, Președinta CCIA Timiș, Florica Chiriță, Director sucursală Banca Transilvania, Cristian Iosif Țepeneu, Managing Partner REI Grup, Roxana Mircea Gena, Președinta CONAF Timiș, Silvia Terziu.

 

*Proiectul „Antreprenor EU. Oportunități de finanțare pentru dezvoltare durabilă” reprezintă un proiect național, dedicat creșterii ratei de absorbție a fondurilor europene ca soluție de dezvoltare durabilă. Seria de evenimente va avea loc în 6 orașe din România, în cadrul cărora vom aduna aproximativ 60 de speakeri și peste 1000 de antreprenori, cu obiectivul de a crea un memorandum complet care va centraliza soluțiile și instrumentele specific identificării, evalăurii și implementării proiectelor bazate pe fondurile europene.

*Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen, egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială. modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-color: #7b2469;background-size: cover;background-position: center center;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 300px;}