Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a fost aleasă în Consiliul WEgate pentru vasta experiență și implicare în dezvoltarea antreprenoriatului în România, fiind un model de urmat pentru celelalte organizații din statele membre UE.
CONAF a stabilit o nouă cooperare în cadrul consorțiului european „WEgate – Deschidem ușile pentru femeile antreprenoare”, condus de European Small Business Alliance (ESBA) și co-finanțat prin programul COSME – www.wegate.eu. Pentru a sprijini femeile care ar dori să înceapă sau să își extindă afacerile, Comisia Europeană a creat în 2016 o platformă on-line, la nivel european, numită WEgate. Din septembrie 2016, această platformă servește ca un hub pentru conectarea femeilor antreprenoare cu organizații locale, naționale și europene de sprijin, facilitând astfel accesul acestora la rețele de mentorat și de afaceri din toată Europa.
CONAF devine astfel membru al consiliului comunitar WEgate și va contribui cu vasta sa experiență în sprijinirea tinerilor antreprenori din Europa, fiind singura organizație din România care ne reprezintă în Consiliu si care va sprijini comunitatea europeană în demersurile sale de a promova spiritul antreprenorial în rândul statelor membre.
Cristina Chiriac, Președintele CONAF, a declarat: “Angajamentul strategic al Comisiei Europene pentru egalitatea de gen este cadrul pentru activitatea viitoare a Comisiei în această direcție. Angajamentul strategic se concentrează pe cinci domenii prioritare, dintre care unul este creșterea participării femeilor pe piața muncii și independența economică a femeilor și bărbaților. Prin urmare, este necesar să se dezvolte politici și bune practici pentru dezvoltarea unui ecosistem eficient care să sprijine antreprenoriatul feminin. WEgate este o comunitate de peste 1700 de organizații din întreaga Uniune Europeană, înscrise pe platformă. Consiliului comunitar WEgate i se alătură părțile interesate cheie, care operează în diferite domenii ale sprijinului antreprenorial pentru femei, contribuind la creșterea impactului comunității prin alăturarea actorilor cheie, pentru a crea o comunitate reînnoită, mai dinamică și mai vibrantă a femeilor întreprinzătoare”.
Obiectivul consiliului comunitar WEgate este de a spori antreprenoriatul feminin în Europa, facilitând crearea de rețele și partajarea bunelor practici între actori, părți interesate intermediare, pentru a îmbunătăți sprijinul oferit în mod eficient femeilor antreprenoare, precum și pentru a motiva mai multe femei să înceapă afacerea lor sau pentru a sprijini dezvoltarea afacerii lor în toată Europa.
Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) are ca obiectiv susţinerea și promovarea antreprenoriatului feminin şi reprezintă interesele a 9 organizații economice şi sociale, având ca scop apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice și culturale ale femeilor de afaceri în relaţiile cu autoritățile publice şi dezvoltarea unor relaţii de afaceri.