COMUNICAT DE PRESĂ: România are nevoie de o regândire a sistemului de educație!

Prezent la cea de-a V-a ediție a dezbaterilor PACTUL PENTRU MUNCĂ, organizată pe 23 iunie la Brașov, Gabriel Sîrbu, South Europe Sales Director al platformei TRANS.EU, este de părere că angajații reprezintă cel mai important activ al unei companii, iar adaptarea sistemului educațional la cerințele pieței forței de muncă este absolut obligatorie.

Avem nevoie de angajați care să se adapteze cât mai rapid la condițiile de muncă în continuă schimbare. De aceea cred că, în primul rând, trebuie regândit sistemul de educație. Să nu uităm că acei copii care intră astăzi la școală ies la pensie în 2078! De aceea avem nevoie de o gândire pe termen lung. În prezent, în România, se pune accent pe studierea științelor exacte (matematică, fizică etc.), a limbii române și, eventual, a unor limbi străine. Nu se pune accent pe talentele, pe abilitățile native ale copiilor sau pe nevoile din piața muncii. Aici ar trebui să intervenim! Noi, o multinațională, ne axăm în prezent mai mult pe inteligența emoțională, pe abilitățile pentru soft, pe capacitatea candidaților de a se adapta la condițiile actuale, în continuă schimbare”, a declarat Gabriel Sîrbu.

Acesta a mai precizat că, în cadrul firmei pe care o conduce, se aplică pachete salariale flexibile, program flexibil de lucru, telemunca, precum și un sistem motivațional de salarizare, bazat pe criterii de performanță.

Totodată, în cadrul dezbaterii PACTUL PENTRU MUNCĂ. ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA de la Brașov, reprezentanții patronatelor, sindicatelor, mediului academic, antreprenori, alături de oficiali ai autorităților publice locale și centrale, precum și reprezentanții României în relația cu UE și ONU au evidențiat necesitatea dezvoltării infrastructurii rutiere, digitale, sanitare cât și nevoia de a modifica Codul Muncii pentru a flexibiliza piața muncii în contextul actual de dezvoltare digitală la nivel mondial, debirocratizarea, pentru o construcție durabilă și sustenabilă a unei strategii pe termen lung a pieței muncii.

La finalul a doi ani de dezbateri PACTUL PENTRU MUNCĂ, concluziile și soluțiile constatate în cadrul discuțiilor se vor concretiza într-un acord – Memorandum of Understanding – agreat de participanții la conferințe. Documentul va fi prezentat Guvernului României și Parlamentului și va include principalele soluții identificate pentru o piață a muncii flexibilă, eficientă și competitivă, cu efecte benefice asupra întregii economii, precum și asupra nivelului de trai al românilor.

PACTUL PENTRU MUNCĂ este o inițiativă a Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și a Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG), cărora, din 2020, li s-a alăturat, ca partener strategic, Confederația Patronală CONCORDIA. PACTUL PENTRU MUNCĂ își propune să identifice noile provocări de pe piaţa muncii și să vină cu soluții realiste și eficiente pentru realizarea unei Strategii coerente a forței de muncă pe termen mediu și lung.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-color: #7b2469;background-size: cover;background-position: center center;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 300px;}