„Înaintea șocului COVID-19, emigranții români cu vârstă de muncă, depășeau 2,6 milioane de persoane, reprezentând aproape 20% din populația cu vârstă de muncă din România. Estimările Băncii Mondiale s-au realizat
COMUNICAT DE PRESĂ: PACTUL PENTRU MUNCĂ. Proiectul care ar putea schimba radical piața muncii din România!
România are nevoie de un restart solid, de reforme structurale coerente și cu viziune, susţin reprezentanţii mediului de afaceri prezenţi la dezbaterile organizate pe parcursul celor doi ani în marile
Comunicat de Presă- PACTUL PENTRU MUNCĂ. Investiția în educație, prioritate pentru România!
PACTUL PENTRU MUNCĂ. ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA ajunge la Constanţa, acolo unde va avea loc ultima ediție a seriei de dezbateri organizate pe parcursul ultimilor doi ani de Confederaţia Naţională pentru
COMUNICAT DE PRESĂ: Autoritățile ar trebui să plătească 50% și din salariul tinerilor absolvenți!
În condițiile actuale, ar fi benefic ca autoritățile să susțină 50% și din salariul tinerilor absolvenți, nu doar al șomerilor de peste 50 de ani, este propunerea pe care a
COMUNICAT DE PRESĂ: România are nevoie de o regândire a sistemului de educație!
Prezent la cea de-a V-a ediție a dezbaterilor PACTUL PENTRU MUNCĂ, organizată pe 23 iunie la Brașov, Gabriel Sîrbu, South Europe Sales Director al platformei TRANS.EU, este de părere că
COMUNICAT DE PRESĂ: Criza de competențe actuală și importanța învățământului – subiecte cheie în cadrul conferinței PACTUL PENTRU MUNCĂ de la Brașov, din 23 iunie 2020
Investiția în educație – Șansa pentru viitorul României! Învățământ performant adaptat la nevoile reale din economie, nevoia de infrastructură și debirocratizare prin digitalizare rapidă – soluțiile mediului de afaceri pentru
COMUNICAT DE PRESĂ: Pactul pentru Muncă ajunge la Brașov!
PACTUL PENTRU MUNCĂ. ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROMÂNIA reunește, pentru prima dată la Brașov în cadrul dezbaterilor sale, reprezentanți ai tuturor actorilor implicați în piața muncii: patronate, sindicate, mediu academic și autorități.
Comunicat de presă (after event): Pactul pentru Muncă. Împreună Reconstruim România, Timișoara, 9 iunie 2020
Unitate patronală, consens social și politic pentru o piață a forței de muncă eficientă Timişoara, 09.06.2020 – România are nevoie de unitate patronală, de consens social și politic pentru elaborarea
COMUNICAT DE PRESĂ – PACTUL PENTRU MUNCĂ. Prima conferință interactivă – 9 iunie 2020, Timișoara.
Prima conferință interactivă va avea loc pe 9 iunie 2020, la Timișoara. Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF și Federaţia Patronală Petrol şi Gaze – FPPG, în parteneriat strategic
Comunicat de Presă – Conferințele „Pactul pentru Muncă – Împreună Reconstruim România”
Conferințele PACTUL PENTRU MUNCĂ, organizate de către Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, Federaţia Patronală Petrol şi Gaze – FPPG, în parteneriat strategic cu CONCORDIA, continuă şi în 2020.