În Monitorul oficial nr. 577 din 09.07.2018 s-a publicat OUG nr. 60/2018 pentru modificarea legislatiei privind somajul. Actul normativ se adresează angajatorilor și dorește să stimuleze angajarea de absolvenți, de persoane în somaj, persoane cu vârsta mai mare de 45 ani, sau tineri marginalizați social. În acest context sunt prevăzute majorări semnificative ale subvenției pentru angajarea de șomeri, absolvenți sau tineri marginalizați social astfel:
a) Şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă de cel puţin 30 de zile, care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, beneficiază de o primă de activare în valoare de 1.000 lei, neimpozabilă. Prima de activare stabilită în cuantumul prevăzut mai sus se acordă în două tranşe, astfel:
a) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajării;
b) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 3 luni de la angajare.
b) Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 2.250 lei.
c) Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
d) Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 2.250 lei.
f) Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, denumiţi angajatori de inserţie, beneficiază lunar, conform prevederilor legale, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
g) Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condiţiile actului normative mai sus amintit, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, de o sumă în cuantum de 250 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.
h) Angajatorul care încheie un contract de stagiu, în condiţiile prezentei legi, beneficiază, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţ